EREZIA ÎNDEPĂRTĂRII

Depărtarea nu salvează totul Doar o anumită

perspectivă îți strânge inima ca într-un clește

A fi tânăr încă nu-i o amintire Deși toate lucru

rile se deplasează în mare grabă spre trecut Lă

sându-te singur în balta prezentului Băi de nămol

te prăjești la soarele cel negru al melancoliei emi

nesciene Însă toți inclusiv cititorii știu că nu se mai 

poate Tu te mândrești că arăți ca un drac și jumă

tate înger Și unul din doi zboară Iar tu n-ai habar 

care Și te târăști mai departe

spre

viitor

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II