Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2016

EREZIA ÎNDEPĂRTĂRII

Depărtarea nu salvează totul Doar o anumită perspectivă îți strânge inima ca într-un clește A fi tânăr încă nu-i o amintire Deși toate lucru rile se deplasează în mare grabă spre trecut Lă sându-te singur în balta prezentului Băi de nămol te prăjești la soarele cel negru al melancoliei emi nesciene Însă toți inclusiv cititorii știu că nu se mai  poate Tu te mândrești că arăți ca un drac și jumă tate înger Și unul din doi zboară Iar tu n-ai habar  care Și te târăști mai departe spre viitor
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA AMINTIRII DESPRE VIITOR

În ochii amintirii mi-am văzut și viitorul Dezastru total război cu toată lumea Ră nit pe toate fronturile Răni din cap până-n picioare Singura scăpare copilăria Însă ea-i deja înregistrată cu acte în regulă nu glumă la obiecte pierdute pentru totdeauna Doamne Doamne Îndepărtează viitorul de  la gura mea
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

REPLICI

Hai urâto sărim gardul să schimbăm odată cardul lumea să înnebunească de prostia omenească
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON JUAN

POEM AMBULATORIU

Taxa pentru amintire pentru naștere și moarte că nu ți-ai ieșit din fire și-ai ajuns totuși departe
Între naștere și moarte n-ai ce face chiar trăiești de aproape ce departe pari un înger din povești
N-ai ce face chiar trăiești dar nu ți-ai ieșit din fire dincolo zău de ferești taxa-i pentru amintire
Pentru naștere și moarte o tăcere mai departe
Costel Zăgan, CEZEISME II

PARADIGMĂ

Universul
era
mort
Un singur ceas
Mai funcționa
Inima poetului

Săraca
Costel Zăgan, POEME INFRACȚONALE

VOCALELE MELE

Am pierdut luni o vocală nu e moft zău de poet este cea care mă scoală primul A ce nu-l regret
Nu e moft zău de poet mă și bâlbâi câteodată Ă să zicem e perfect doar că seamănă c-o fată
Mă și bâlbâi câteodată Â și E și O și U și tu marțea asta-i fermecată miercuri între da și nu Joi urmează să găsești o consoană la ferești
Costel Zăgan, CEZEISME II

EREZIA ULTIMULUI TREN

Câte lucruri Doamne mă-nconjoară și habar
n-am dacă îmi folosește vreunul la ceva hai
dragoste spune-mi totul despre lume despre
sufletul meu in(di)vizibil de când mă tot pregă
tesc să-l vizitez am învățat câte ceva despre
paradisul pierdut despre inima ce stă la pândă
în pieptul întunericului despre moartea care
mi-a citit toate mesajele de pe cotoarele
aripilor
hai pe locuri fiți gata
FOOOC Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND,2014

VÂNĂTORESELE DE PĂDUCHI, de ARTHUR RIMBAUD

Copil încoronat cu lauri de foc- Așteaptă viespile de aur; Surorile din trecut își fac loc, Și vin, coridă fără taur!
De saltă copilul din copilărie, Dar florile cad secerate; Și totul cade, vai, fir-ar să fie, Și cine, totuși, nu mai cade?
Or fi deci îngeri cele două? Aripi dacă au, însă cu ghimpi- Din cuvinte parcă iese rouă- Dar buzele pe ce le schimbi?
Numai mâinile abia l-ating Când genele uite coboară; Și pielea-ți pare, zău, un ring- Însă păduchii n-au hotară!
Lenea urcă, totuși, ca un vin: Armonia pare dusă în delir; Ce copil de daruri, iată, plin-  Cu ochii mari, o, cât un cimitir!
Traducere imaginară de Costel Zăgan

AMINTIRI DIN TEI

Cauți nopți cu lumânare toată ziua pe facebook și când ți-ai găsit cărarea te împiedici vai de-un cuc
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

EGAL CU NIMENI ȘI NIMIC

Toate-n viață au măsură dacă vrei sau dacă poți ia-o calm pe scurtătură ca să-i depășești pe toți
Dacă vrei sau dacă poți ești sculat cu viața-n cap doar visând pe patru roți ai să-ți treci viața la trap
Te-ai sculat cu viața-n cap dar luând-o pe scurtătură toate-n viață asta-încap însă toate au măsură
Dacă vrei sau dacă poți poți fi unul dar nu toți toți
Costel Zăgan, CEZEISME II

DOINĂ DE NOAPTE ȘI FOC

Mult prea dulce și amară doina plânge la vioară eu îmi scriu vai foc cu foc doina mea fără noroc
Și scriu verde de cerneală cine-n zori oare mă scoală să nu izbucnesc în plâns scriu din zori până la prânz
Doamne oare ce-i cu mine că mi-e rău dacă mi-e bine dacă-n foc mă perpelesc doar de dorul românesc
Lumea plânge că-i minune ce-a văzut nu poate spune
Costel Zăgan, CEZEISME II

SFATUL MEDICULUI

Stai în banca dumitale măi profesore dragă căci se duc toate la vale (și nici țara nu-i întreagă)
Măi profesore dragă parcă-ai fi din alt veac nici istoria nu-i să tragă turta la omul sărac
Parcă-ai fi din alt veac se duc toate vai la vale doar prostia n-are leac stai în banca dumitale
Măi profesore dragă  învață vaca să ragă
Costel Zăgan, CEZEISME II

VOCALE, de ARTHUR RIMBAUD

A negru, E alb, I roșu, U verde, O cer-geneze cu efect întârziat: A triunghi fatal, cine-l mai vede Află unde dispare orice bărbat.
Golf de umbră, E, vinovat cord, Lăncii de gheață, rege alb și dur; I roz, sânge scuipat de-un mort- Mânie, de unde oare am să te fur?
U, ciclu, sfântă vibrație marină, Liniște a mieilor pierduți în iarbă- Ce alchimie frunte ți-o imprimă? Rămână O, tăcerea ce întreabă;
Cuvântul - fulger mă străbate Cu stele, îngeri și singurătate.
Arthur Rimbaud, Poezii (1871), traducere imaginară de Costel Zăgan

TRUPUL DOAMNE MI-A ÎNNEBUNIT

A plecat mâna de-acasă piciorul e-n deplasare nasului însă nu-i pasă conștiința nu mă doare
Piciorul e-n deplasare o ureche nu m-aude simțurile toate-s călare patimile toate-s ude
O ureche nu m-aude limba tace-n altă limbă umbra iarăși se ascunde fața zilnic mi se schimbă
Sufletului însă nu-i pasă că nici el nu dă pe-acasă
Costel Zăgan, CEZEISME II

POETUL SĂPTĂMÂNII: ARTHUR RIMBAUD

CE ANOTIMPURI, CE CASTELE

Ce anotimpuri, ce castele Ce mândrulițe zac în ele!
Ce anotimpuri, ce castele!
Și ce student cu studii grele Mai dă examen la belele!
Trăiască Ea, beleaua mea, Mai faină decât orice stea!
Să n-o doresc, zău, nu pot- Căci pentru mine: Ea e tot!
O vrajă, da, ce s-a-ntrupat- Și pentru Ea, eu sunt bărbat.
Ce? Nu-nțelegi fără cuvinte? Privește, deci,  și ia aminte:
Ce anotimpuri, ce castele!
Nefericirea, uite-o, cheamă! Hai, spune-i și tu: ma-mă!
De-acasă, vai, eu n-oi pleca Decât cu moartea-alăturea! 
Ce anotimpuri, ce castele!
Arthur Rimbaud, ULTIMELE VERSURI, traducere imaginară de Costel Zăgan