Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2016

A PATRA PREDICĂ ERETICĂ

                  DESPRE DRAGOSTE, CU TRISTEŢE


* Ar fi trebuit să fie un elogiu, un imn chiar. Şi nu-i decât un reproş. Un regret. Iubirea părea un vulcan gata să erupă. Însă, vai, lava mi-a îngheţat pe buze. N-a apucat să fie măcar cuvânt ; rămânând o tăcere anonimă, o tăcere de gheaţă.

* Şi totuşi, sufletul îmi este zguduit de cutremurul incertitudinii. Focul din vine, îmi transformă lacrimile în aburi, iar ochii în adevărate gheizere.

* Din joc, tandreţea a ajuns bătaie de joc !

* Mângâierea frizează starea de lehamite, iar şoapta de dragoste frizează înjurătura.

* Cum să îmbrăţişezi o femeie de zăpadă, fără s-o insulţi ?

* Cum să săruţi un bulgăr de gheaţă, surâzând nepăsător !

* Îmbarcaţi în lumi paralele, fiecare se deplasează spre roşul său : de foc sau de gheaţă.

* - La revedere , dragoste : ne vedem , în rai sau în iad. Oricum, dar nu împreună !

Costel Zăgan

ȚIGANII DIN INIMA POETULUI

Poezia este-o pernă capul însă e de piatră și-n neliniștea eternă poate steaua latră
Capul însă e de piatră inima abia se-aude stelele vreascuri în vatră ard de lacrimi ude
Inima abia se-aude în neliniștea eternă sufletul oare unde-i poezia este-o pernă
Capul trece ca o piatră prin tăcerea ta de șatră
Costel Zăgan, CEZEISME II

NEDEMN DE ROMÂNIA

Nedemn vai de frumusețe nedemn Doamne să trăiesc nopții dau totuși binețe c-un geamăt neomenesc
Nedemn Doamne să trăiesc n-am ce face nici cu mine când de plaiul românesc își bat joc lifte străine
N-am ce face nici cu mine nopții dau totuși binețe suport răul cel mai bine nedemn vai de frumusețe
Nedemn Doamne să trăiesc în destinul românesc
Costel Zăgan, CEZEISME II

FOTOPOEME INFRACȚIONALE

Numai
pietrele Ştiu

tacă Alt
cuvânt Altă
singurătate poezie de Costel Zăgan

Paradisul pierdut văzut din față

Prima zi de muncă pe pământ Adam se scoală la primul semnal sonor Privighetoarea și-a făcut datoria aprinzând cerul O singură notă a fost de-ajuns Adam își pregătește uneltele de lucru brațele picioare le ochii și urechile Pieptul bombat de întunericul noc turn este la locul său Pijamaua nopții-i împăturită cu grijă Îmi îmbrac salopeta zilei încheind-o la toți nasturii în afară de ultimul Pe-acolo se va vedea ca o sudoare curgând lumina Fac totul în tăcere Să nu-i deranjez Evei visele frumos colorate Gustarea de la orele 9 o ascund după primul nor Canicula scoate soarele din bârlog  Mașina terminus paradis este din nou plină cu oamenii muncii Fiecare râde pe rând de glumele aproapelui  Opriți mașina timpului că vreau să muncesc
Zău Pe cuvânt meu de șmecher
liber profesionist
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II 

ZIARUL DE DIMINEAȚĂ

Carnea parcă se revoltă simţurile iar se răscoală numai că tăcerea ta aortă râde de a mea că-i goală
Simţurile iar se răscoală detectez Doamne femei Universu-l ţin în poală una două hai să fie trei
Detectez Doamne femei numai în tăcerea lor aortă lumea mai are un temei paradisul parcă se revoltă
Îngerii primii se răscoală România-n pielea goală
 , Cezeisme II

ZGOMOTUL TĂCERII

Larma lacrimilor mi-a asurzit ochii Fulger transparent și omul este un obstacol ce trebuie eludat Visul rămâ ne mijlocul perfect de eludare Oricum cine nu are nicio țintă nu există Sau riscă tăcerea-i ultimul câmp de luptă Gustul de cenușă al cuvintelor e o probă indubitabilă
Costel Zăgan EREZII DE-O CLIPĂ II