EREZIA CA ARTĂ POETICĂ

Și totuși poezia nu acoperă totul

 Priviți în sus Nu lipsește niciun înger

 Deși nu mai contează Nici eu nu

 știu cine sunt De unde vin Și încotro

 mă grăbesc Mi-e jenă să recunosc

 Însă poezia celorlalți îmi ocupă tot timpul 

Jocul de-a fericirea O posibilă definiție 

a vieții Sau a morții Un poem cu care

 te ștergi la gura flămândă Un poem antiglonț

 Coboară noapte Patul lui Procust 

te așteaptă
 ȘI 
N-AM

 SĂ MAI SCRIU CU MĂNUȘI NICIODATĂ

 Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II