duminică, 8 mai 2016

AGONIA CUVINTELOR

Poemul acesta se scrie singur Eu nu fac
altceva decât să-l recitesc În gând agonia
cuvintelor continuă După ce pun stiloul
jos Dumnezeu este însăși tăcerea un curcubeu
de versuri Fiecare noapte de dragoste înroșește
cerul până la incandescență Un Joe Cool miori
tic înalță soarele de-o suliță pe cerul întunecat
Îngerul de pază bătătorește Calea Lactee
Durerea îmi rostește numele cu duioșie Doamne
cum să nu-i răspund Dacă moartea a început 
să numere poeții în viață
Hai repejor
La loc comanda

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

INEFABILA EREZIE A EDUCAȚIEI

Nasc și la Moldova dascăli zău am văzut măcat unul înconjurat precum Socrate de invidia celor șapte minuni ale lumii moderne admiră și taci ...