Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2016

INVENTEME

Din păcate (din fericire?), la peste 2000 de ani de când l-au răstignit pe Dumnezeu, oamenii tot nu au aceeași unitate etalon pentru mântuire!

   Costel Zăgan

EREZIA ROMÂNULUI RECENT

Doamne nici nu speram să mă nasc român și nu poet Însă amândouă pur și simplu mă scot din sărite Mă cople șesc cu norocul lor non-stop Uneori din indimenticabila pricină uit că mai trăiesc Cu moartea m-am obișnuit de când eram de țâță  Și fiecare-și vedea de treaba lui Eu de  murit Moartea de supt Așa că bărbați de prin toate colțurile lumii uniți-vă-n cuget și-n nesimțiri Deja extratereștri au pus ochii (să sperăm că nu și alte organisme) pe femeile voastre  Hai să le cucerim și noi sexul opus Pământu-i din ce în ce mai departe Hăt dincolo de istorie și geografie Primul presocratic se va naște mâine Poftiți la cumetrie Deus ex machina   
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

HAIDUCU LU PEȘTE

Foaie verde sălcioară m-am născut colea la țară într-o joi de primăvară
Și-am zis verde de năut de ce naiba m-am născut plânge-un clopot surdomut
Dau să mă ridic din pat facebooku-însă-i blocat cum dracu să fiu bărbat
Foaie verde foaie lată mândra mea însă-i bărbată cum Doamne să fie fată
Și-am pus mâna pe topor îmi spuneam așa de zor că sunt copil din popor
Restu-i dragă cum se știe pretutindeni bucurie dar-ar boala-n ea de vie
Costel Zăgan, DOINE DE (S)PUS LA RANĂ

Traducere de Costel Zăgan: Valea adormită (Le dormeur du Val) de Arthur Rimbaud

Valea adormită (Le dormeur du Val) Artist: Arthur Rimbaud(Jean Nicolas Arthur Rimbaud)Song: Le dormeur du ValTranslations: , Romanian #1, #2 Romanian translation Valea adormităCu buze verzi cântă un râu Smulgând din rădăcină apa, I-ajunge umbra pân' la brâu - Şi soarele-i închide pleoapa. Soldatul plânge-n capul gol Pe iarba, Doamne, adormită; Parcă-i un înger ce-n nămol E dus de-a pururi în ispită! Surâsul pare împietrit pe buze, Pământu-i gata să-nflorească- Dragostea tăcerea să-i acuze: Natura-i, Doamne, omenească! Şi ochii-s un portret în rouă; De sânge lacrimi parcă două.

EREZIA GROPARULUI HOMO SAPIENS

Ai văzut tovarășe Karl Marx  cum o mai face istoria pe-a judecătorul iar proletariatul pe-a călul Mai să nu-ți vină să crezi nici matale ni ci amicului Engels ori tovului Lenin Belea curată  cum a intrat stafia în Europa și dracul în om Pe scara de serviciu sau intrarea din spate U șurel ca o pisică speriată de vreun șoricel mas cat Și-acum toți șobolanii trebuie să părăsească Arca lui Noe Violența verbală ca autoportret moral și nu doar Revoluția ca atuu Și cuvântul ca un trăgaci de armă Apoi gimnastica de înviorare a  degetului mare Și sufletul mereu în alertă Și ochii gura puștii de unde gloanțele  admiră lumea foc cu foc 
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

TRĂDAREA ȚĂRANULUI DIN MINE

M-am săturat de coada vacii de coarnele plugului belit și-am umplut cu stele sacii dansând bătuta pe-un cuțit
De coarnele plugului belit amiaza atârnă o cămașă poate-i poveste poate mit geneză blocată vai în fașă
Noaptea atârnă o cămașă mi-am umplut cu stele sacii luna mă leagă ca o fașă m-am săturat de coada vacii
De coarnele plugului belit
 atârnă al lumii asfințit
Costel Zăgan, CEZEISME II

ILUMINARE

Hai că m-ai dat gata cu laleaua îmbufnata care înflorește cică dacă-i lampa mică 
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON JUAN

Silvia Kerim

Silvia Kerim: Dorind să priceapă rostul tăcerii câinelui, vrabia-l privi pentru întâia oară drept în ochi. Şi descoperi, uluită, că cel mai vechi şi mai credincios prieten al omului... are privire de om!

EREZIA LUI MOȘ TEACĂ

Muzica militară îți iese din pielea ca sudoarea după un marș forțat Simți universul în do major pe jos Cărămizi de mizerie pentru templul măre ției umane Cărturarii îți arată cerul înstelat al ra țiunii Ca să realizezi nimicnicia ta cotidiană Și iată omul prăpastia care l-a înghițit pe Dumnezeu Crezi în celălalt ca în tine însuți Cain remixat Admiri cum Statul regulează Patria iar poporul moare de euri politici Atențiune Comanda la mine Pentru Cina cea de Taină culcat

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

MALADIA DE-A IUBI

Gura ta parcă e-o floare sub o ploaie de săruturi sufletul gata să zboare în zadar însă ți-l fluturi
Sub o ploaie de săruturi zău nu-i  loc de amintiri de-ale nopții începuturi în zadar totuși te miri
Nu e loc de amintiri sufletu-i gata să zboare ținta iubito cărei amăgiri gura ta din nou e-o floare
Sub o ploaie de săruturi părul somnului ți-l scuturi
Costel Zăgan, CEZEISME II

GLONȚ

Poporul iar o să doarmă țara-i pregătită și la primul foc de armă o să fie dinamită
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

EREZIA APUSULUI DE JOI

Teoretic nu sunt un tip practic Întâi mă scol și apoi mă trezesc eventual în brațe cu Fata Morgana regina in somniilor mele dintotdeauna Însă ș tiu că moartea va fi prețul acestei  vieți Mai încerc s-o amân cu vreun nenorocit de poem de dragoste dat la maximum Chiar dacă tăcerea scoa te fum și flăcări pe gură Eu mă târăsc înainte printre fulgere și stele Făcând schimb online doar cu iarba verde de acasă Așa că noapte bună somnoroșilor O viață aveți și pe aia o dormiți cu fața la Apusul vostru cel de toate zilele
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

DOINĂ DE APOI

Cu spatele la cultură toată lumea te înjură
Și de mamă și de tată și de ce n-ai fost odată
Și de ce scrii zău întruna că poate stârni furtuna
Când vorbești de adevăr ca de firul tău de păr
Numai el cică te doare la vreo zi de sărbătoare
Numeri zilele cu anii în cetatea Ghetsimani
Una cade într-o joi alta-n banca de apoi
Adevărul pân-la ziuă bate minciunele-n piuă
Fraților pe loc adio
Costel Zăgan, DOINE DE (S)PUS LA RANĂ

LUNA-MI APRINDE MELANCOLIA

Scriu cu nervii ca o sârmă ghimpată înroșită  de revolta interioară Călimara cu cerneală e un vulcan gata să erupă Stiloul e un înger al răzbunării cu aripile ca niște rachete nucleare Să înceapă să zicem potopul  Poate se trezește cineva Acolo sus ori acolo jos Nu contează locul E TIMPUL să înceapă distracția
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

FOTOPOEM

Ioana Manolache
Îngerul nu a mai strigat
Costel Zăgan Poemul are goluri de aer Cuiburi
de
azur
buimac Dacă nimic
nu

doare TAC (Poeme de-aprins focul)

ISTERIADA

Istorie și patologie socială români de consum și români de excepție Nenea Iancu și Lord Byron Deșertul roz versus Declarația Drepturilor Omului De-a pururi între tăvălugul bășcăliei naționale și Imponderabilitatea Mioriței Ei bine tăcerea ne doare mai ceva ca o rană  În poziție de drepți toată lumea așteaptă să răsară soarele pe undeva Însă pentru prima dată în istoria condiției umane  soarele ezită Oare o fi uitat pe unde să perforeze voalul nopții ONU a rămas un nume și atât În o grada personală fiecare taie capra vecinului a vând noaptea familială dată la maximum În piața  națiunilor foamea cântă internaționala la țambal Și tu mă întrebi dacă îmi pasă Domnule nu-mi pasă
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II 

EMERGENȚĂ

Bacovia scrie la vioară vioara tace-n do major și dacă totul o să doară ce vers speranța tuturor
Vioara tace-n do major poetul scrie câte-o rană tăcerile totuși mai dor durerea-i condiția umană
Poetul scrie câte-o rană dar dacă totul o să doară va da un înger de pomană Bacovia tăcere la vioară
Vioara plânge-n do major Doamne pe buzele tuturor
Costel Zăgan, CEZEISME II

EREZIA SELECȚIEI NATURALE

Românul aproximativ românul făcut la apelul bocancilor istoriei Cu fracul revoluției  pe umăr Cu mâinile până la coate în punga săracului Cerșind de po mană la porțile străinătății Pe când proprii lui copii leagă școala de stâlpul infamiei Că tot învățământu-i falimentar Iar găurile de pe drumurile patriei sunt buc șite cu euroi Da cred că Darwin are dreptate Degeaba suntem români  dacă am uitat să fim oameni 
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II 

NU

Nu îndoi fulgere pe mormânt nu ridic cruci pe foaia albă îndepărtez și limba de cuvânt ca floarea fulgul de zăpadă
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

MESAJ PENTRU EMINESCU

Moldova nu se termină aici Moldova nu se termină acum Prutu-i ghemuit ca un arici Prutul fi-va lovitura de tun
Moldova nu se termina acum și nici nu se termină vreodată moldovenii au cerul în drum Moldova-i cea mai dulce fată
Ea nu se termină vreodată Prutu-i ghemuit ca un arici ce dulce-i soarta blestemată Moldova nu se termină aici
Moldova nu se termină acum ne vedem de soartă și drum 
Costel Zăgan, CEZEISME II 

OCOLIND ORA H

Mă întrebi ce-i poezia doar atât ți-a mai rămas să-ți ridici în versuri iia ca să poți să faci un pas
Doar atât ți-a mai rămas să faci târgul cu neantul pașii tăi bombă cu ceas strălucind ca diamantul
Să faci târgul cu neantul să-ți ridici în versuri iia făcând din pitic gigantul mă întrebi ce-i poezia
Doar atât ți-a mai rămas dragostea ultimul pas
Costel Zăgan, CEZEISME II

SCRISUL?

SCRISUL ? EVADARE PRIN ÎNFLORIRE




Probabil Nietzsche are dreptate . „Cu cât priveşti mai îndelung o prăpastie , cu atât prăpastia priveşte mai îndelung în tine. ” Dacă viaţa te pune într-o situaţie fără ieşire, mai există ,totuşi, două, hai să le zicem, mijloace de accedere la ziua următoare. (Viaţa merge, de obicei, înainte, nu?) DRAGOSTEA ŞI RENUNŢAREA. DRAGOSTEA ,când apare (verb perfect pentru ea ) te obligă la o nouă orientare în destin. Prin intermediul ei, nu-ţi părăseşti destinul, doar îi dai noi coordonate. Care le includ pe cele vechi. Îmbogăţind destinul cu noi conotaţii axiologice. DRAGOSTEA VALORIZEAZĂ DIVINUL PULVERIZAT ÎN LUME.SAU ÎN TINE ÎNSUŢI. Renunţarea, ca zestre ereditară,nu poate fi scop. Dar nici mijloc promoţional de autosihăstrie. Cauză ce se confundă cu scopul. Vieţii. Sau al singurătăţii. Iată : stiloul, din mâna mea dreaptă, tocmai catapultează absolutul (personal : dragoste şi renunţare ) în cuvinte .Aceşti muguri incomozi. P.S. CU CÂT ASCULT MAI ÎNDELUNG UN CUVÂNT, …

EVADARE PRIN POEZIE

Domnule aceasta-i poezie și versul chiar e-adevărat păi să-mi arăți fir-ar să fie rănile pe unde-ai evadat
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

FOTOCEZEISME: METAMORFOZE

Ioana Manolache·  METAMORFOZE Costel Zăgan
În loc de pernă dorm pe-un munte şi mă-nvelesc c-o plapumă de nori când infinitul nu mă mai ascunde visez năprasnic şi-atunci cobor
Mă învelesc c-o plapumă de nori mi-e somnul cât istoria de lungă cu geografia dragostei măsor eternitatea poate-o să-mi ajungă
Mi-e somnul cât istoria de lungă când infinitul nu mă mai ascunde nopţii îi bag iar stelele în strungă în loc de pernă dorm pe-un munte
Şi mă-nvelesc c-o plapumă de nori să-nvăţ tabla înmulţirii doar cu flori Îmi place Ador

VOCEA LUI DUMNEZEU

Poporul are azi limba tăiată și amândouă mâinile legate Doamne ce flăcău era odată când se juca în libertate
Cu mâinile doar dezlegate el nu avea ieri nicio grijă  când viața l-a dat iar pe spate și i-a trimis în piept o schijă
El nu avea zău nicio grijă Doamne ce flăcău era odată când se uita la cer prin tijă poporul are azi limba tăiată
Și amândouă mâinile legate de sfânta doamnă libertate
Costel Zăgan,CEZEISME II

EREZIA ULTIMEI FEMEI DIN LUME

Cică toate femeile mă (h)rănesc ultima  mă va ucide cu frumusețea-i de culoare Oricum de la prima la ultima întâlnire trec prin acest rogvaiv sentimental De par că aș avea mâinile și ochii legați cu nori Simt trecerea anotimpurilor prin sângele meu învolburat ca un ocean de stele Dacă părinții mi-au lăsat moștenire moartea Eu nu pot lăsa copiilor mei în schimb decât viața Și asta la un preț de nimic Singurătatea mea de doi bani
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II