luni, 28 martie 2016

PRIMĂVARA PROȘTILOR

Cântă cucul în română
proștii se întind pe gard
dacă dai cucul din mână
florile de verde ard

Proștii se întind pe gard
dincolo de infinit
prostia Doamne ce fard
te va strânge iar de gât

Dincolo de infinit
dacă dai cucul din mână
primăvara dulce mit
cântă cucul în română

Fără card zău fără card
proștii-au înflorit pe gard

Costel Zăgan, CEZEISME II 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ULTIMUL EXPRES

 Deși este aglomerație, ferestrele spre iad încă nu s-au ocupat! Costel Zăgan