Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2013

ZIUA LIMBII ROMÂNE

ZIUA LIMBII ROMÂNE
Hora unirii de unul singur Hai să dăm mână cu mână
am cântat nu prea demult
şi de-atunci limba română
plânge şi eu n-o ascult Am cântat nu prea demult
hei deşteaptă-te române
iarba rea însă n-am smuls
doar neghina îmi rămâne Hei deşteaptă-te române
căci din nou limba română
în cuvinte mici apune
hai să dăm mână cu mână Să cântăm de nu-i prea mult
taci şi tu că eu te-ascult                                                                                              (Costel Zăgan)  LIMBA ROMÂNA
În haosul lumii de astăzi limba română a devenit o târfă pe care o tăvăleşte fiecare cum vrea. Noi, românii, nu am avut catedrale sau castele împărăteşti ca statele din Vest, catedrala noastră, un fel de catedrală a neamului, a fost limba română, răsărită din suferinţa poporului român, din doină şi dor.

CIMITIRUL STELELOR DE ALTĂDATĂ

Un copil doi copii trei copii patru copii cinci copii sună clopoţelul pauză dom` profesor ne-aţi înnebunit cu româna  fiind elevi tăceri cutreieram şi stele cli poceau prin clasă serviţi copilărie e gra tuită nu ieftină dom` profesor din pricină de grevă v-aţi uitat paradisul pierdut în mileniul doi trei şi culcat dom` profesor  cimitiru` Bellu la joasă înălţime
Costel Zăgan, ELEGII DE TREZIT COPILĂRIA

DOAMNELOR ŞI DOMNILOR LIMBA ROMÂNĂ ESTE MORTALĂ

Ajuns în această lume cu mandat de aducere Îmi recunosc vina Sunt român din tată-n fiu N-am cum să ies din această închisoare Limba Ro mână Libertatea mă sufocă Excelen tă remarca dom` judecător Că toată ziua-bună ziua Îmi dau aere de latin  sadea Da recunosc Am geniul inimii vorba lui Nietzsche Adevărul meu  umblă gol-goluţ ca şi România  Patria mea mortală
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

FĂRĂ ALIBI

Costel Zăgan
Păi vinovat este poporul cel cu hazul şi necazul pe care-l apucă dorul şi când poate n-ar fi cazul
Cel cu hazul şi necazul ba munceşte ba suspină dar nu şi-ar schimba macazul lumânare făr` de vină
Şi când doarme dă lumină ori poate-l apucă dorul că munceşte şi suspină păi vinovat este poporul
Cel cu hazul şi necazul cel cu netul şi cu prazul
Costel Zăgan, CEZEISME II La câmp - Aurel Baesu
2

CĂDERE LA PUNCT FIX

Zdrang
îşi făcu toamna
zob
toate culorile
Costel Zăgan,Poeme infracţionale

SIMFONIA LIBERTĂŢII ABSOLUTE

Lumea cântă libertatea tăcerea pe toţi ne-adună vrând din nemurire partea noi visăm Limba Română
Tăcerea pe toţi ne-adună în zadar e sufletul rebel cine trece poate să rămână visul ne vorbeşte numai el
În zadar e sufletul rebel vrând din nemurire partea n-ar putea trăi altfel lumea cântă libertatea
Poezia când mă-nstrună Dumnezeu vorbeşte în română
Costel Zăgan, CEZEISME II

ANTICURS DESPRE RADIOFICAREA TRANDAFIRULUI

Costel Zăgan, Ode gingaşe
Poetul e un fel de amant al durerii nu e cum se crede o mască bătaia lui de inimă nu-i doar scena unde melancolia învaţă să se nască
Poetul este sinucigaşul ce refuză moartea pentr-un singur clar de lună la rever privirea lui ca pasărea liră trăieşte ciugulind mister
Poetul nu-i pârghia de blocare a amurgului nici în genunchi nici în retină doar uneori mai plânge de cântec şi-atunci se face iarăşi lumină

AGRESIUNEA IUBIRII

Cum a ajuns românul antipolitic  Comunismul s-a pensionat pe caz de boală Degeaba încearcă unii să-l resusciteze Cu propria lor sărăcie şi disperare Liberum veto Capitalism la post-restant Patrie de mâna-a doua Că tot se poartă vechiturile Europei Criza et comp Binevoitor aproapele îmi calcă viaţa pe dungă Numai poetul mai poate îmblânzi lucrurile În căutarea aripilor se înalţă
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

METAMORFOZE

Costel Zăgan,
În loc de pernă dorm pe-un munte şi mă-nvelesc c-o plapumă de nori când infinitul nu mă mai ascunde
visez năprasnic şi-atunci cobor
Mă învelesc c-o plapumă de nori mi-e somnul cât istoria de lungă cu geografia dragostei măsor eternitatea poate-o să-mi ajungă
Mi-e somnul cât istoria de lungă când infinitul nu mă mai ascunde nopţii îi bag iar stelele în strungă în loc de pernă dorm pe-un munte
Şi mă-nvelesc c-o plapumă de nori să-nvăţ tabla înmulţirii doar cu flori
CEZEISME II

MALADIA DE-A FI

Am văzut amintirile cum se spală cu sângele meu pe mâini Şi n-am nicio dovadă că mai trăiesc  Din braţele fericirii mi-am luat crucea şi dus am fost Cu viteza luminii locuiesc între cer şi pământ Între adevăr şi minciună libe rul arbitru îmi ferchezuieşte destinul Totuşi în faţa proştilor îmi pun mănuşile nostalgiei Iartă-i Doamne că nu ştiu cine sunt Deşi proşti ca anul acesta ca anul trecut şi ca de când sunt n-am văzut niciodată Doamne când mă uit în oglindă
îmi vine să scot pistolul 
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ 

RUGĂ 99-00-01

Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

Căci singur
ca anul acesta
ca anul trecut
şi ca de când
sunt

N-am fost niciodată

Dar
Doamne

Singurătatea mea
cea de toate zilele
dă-mi-o mie
şi astăzi

Şi nu mă du
în ispita singurătăţii
singurătăţilor

Şi mă iartă
de toate
iluziile pierdute
cu voie
sau fără voie

Precum iert şi eu
prietenilor mei
toate disperările câştigate

Şi mă izbăveşte
de mine însumi

Lăsându-mi
o Doamne
şi iubita
şi dragostea
şi pe Eminescu

Cel cu Melancolia
fără de margini
şi cu epicentrul
în fiecare
cuvânt

Apoi
din
cenuşa
poemului divin

Ajută-mă
o Doamne
să-mi revin

Atât
întreabă
focul din cuvânt

Atât
răspund
tăcerile arzând

COPILĂRIA ARE GRIJĂ DE DUMNEZEU

Cum aş putea să-mi uit leagănul de unde l-am văzut prima dată pe tata lumina-i respiraţia lucrurilor nu ştiu alţii cum sunt dar sufletul meu seamănă din ce în ce mai  mult cu Ion Creangă amintirile sunt ca un  bloc-turn la fiecare etaj alt cer altă iarbă  iată şi la această înălţime cuvintele m-au  ajuns din urmă dacă vrei să-l mai vezi  pe Dumnezeu taci şi zboară
Costel Zăgan, ELEGII DE TREZIT COPILĂRIA

EREZIE DE FOAIE VERDE

Din cele mai vechi timpuri şi până astăzi Doina rămâne cea mai ecolo gică formă de protest Fără tunuri de asfalt fără băi de sânge tricolor fără prizonieri buni de îngrăşat Doar atât fundiţe de frunză verde Normal ver de-n sus şi verde-n jos Verde de  România Indiferent de anotimp sex ori orientare ecologică Cel mai tandru protagonist al isteriei mondiale rămâne poporul român Frate de cruce cu  codrul verde Poporul român iubeşte numai pădurile virgine Poporul ro mân nu iubeşte politica De aceea-i zice cu drag CURVA STATULUI Şi cine nu crede ăla-i foaie verde
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

METAMORFOZELE NOPŢII

În loc de pernă dorm pe-un munte şi mă-nvelesc c-o plapumă de nori când infinitul nu mă mai ascunde visez năprasnic şi-atunci cobor

Mă învelesc c-o plapumă de nori
mi-e somnul cât istoria de lungă
cu geografia dragostei măsor
 eternitatea poate-o să-mi ajungă

Mi-e somnul cât istoria de lungă
când infinitul nu mă mai ascunde
nopţii îi bag iar stelele în strungă
în loc de pernă dorm pe-un munte

Şi mă-nvelesc c-o plapumă de nori
să-nvăţ tabla înmulţirii doar cu flori

Costel Zăgan, CEZEISME II

PARADISUL APARENŢELOR

Costel Zăgan

Ce poftă am să fiu nemuritor
şi Doamne nu-s decât doar trist
hai viaţa-mi strigă hai dă-i zor
şi n-am ce face şi exist

Şi Doamne nu-s decât doar trist
poet cu stele reci în oase
revendic ca pedeapsă că exist
iubirile femeilor frumoase

Poet cu stele reci drept oase
hai moartea-mi strigă hai dă-i zor
ce-ţi trebuie femei frumoase
când naiba să te ia eşti muritor

O Doamne nu-s decât doar trist
îmi revendic steaua deci exist

CEZEISME, 2008

MAI BINE-I RĂU

Toţi îmi oferă bucurii al dracului cum să mai fii m-am săturat de-atâta bine fă-mi loc pe cruce lângă Tine
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

O DE TREI ORI O

Inexistenţa se zbate în ghearele genezei fără supărare poporul îşi pupă eroii în fund de câte ori are ocazia şi bineînţeles galeria de oca zie aplaudă frenetic tot de-atâtea ori nestingherită copilăria îşi duce degetul la gură şi primăvara începe să gângurească vai cu biberonul ei verde la ureche Doamne fericit este copilul că nu s-a născut fericit o de trei ori fericit trei doi unu start
Costel Zăgan, ELEGII DE TREZIT COPILĂRIA
Vladimir Volegov

ONOAREA DE-A VĂ CUNOAŞTE

Bujorul înflorit chiar pe obraz e cea mai gravă circumstanţă  însă îngăduiţi şi-acest extaz să vă admir de la distanţă
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

EREZIA PROXIMEI IREALITĂŢI

Dom`profesor se duce ţara asta dracului de râpă Îmi spune revoltat Mister Bulă Din cauză de maşină defectă Am făcut şi eu prima călătorie cu trenul după 89 Domnule ce dezastru Parc-am fi după război Gările din România sunt o adevărată ruşine mondială Arată mai rău ca wc- urile publice comuniste Kamasutra pe pereţi nu  altceva  Zău dacă nu-mi pare rău c-am deschis ochii azi dimineaţă Şi mioritic Mister Bulă începu să se îngâne Trenule maşină nouă Ce dracu` v-am făcut vouă C-am ajuns centrul ruşinii La trandafir să-i belim spinii  
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

EREZIA VEŞNICULUI ÎNDRĂGOSTIT

Avea înălţimea unei făcări Şi ochii ca nişte cărbuni aprinşi De-mi sfârâiau călcâiele De  câte ori o visam Că nici ziua nu mă puteam abţine De-am ajuns să mă arate lumea cu de getul înroşit Mamă nenea este iar îndrăgostit Toată ziua îi ies  fumuri din cap
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ 1

LIMBA UNIVERSALĂ A IUBIRII

Dumnezeu este român altfel nu ne-am înţelege cel mai tandru e stăpân şi iubirea cred că-i lege
Altfel nu ne-am înţelege şi din nou l-am răstigni însă ni l-am făcut rege prieteni din prima zi
Haideţi toţi să ne iubim cel mai tandru e stăpân nici ridicol nici sublim Dumnezeu este român
Cine vrea să ne-nţeleagă să iubească lumea-ntreagă
Costel Zăgan, CEZEISME II

LOCUIESC ÎN OGLINDĂ SAU EREZIA EULUI BINE TEMPERAT

O maimuţă o pasăre şi utopia de serviciu au încins o horă Taman pe tapşanul din faţa sufletului Dacă nu v-aţi dat seama pri viţi în prima oglindă N-aveţi cum să vă  înşelaţi Acolo vă puteţi întâlni şi cu cele mai cunoscute fantome ale mele Ultima e o lacrimă cât Universul Azi mă mulţu mesc totuşi c-un colţ de pâine slab  iluminat Mănânc şi dansăm Eu maimuţa şi pasărea
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

EREZIA ÎNVINGĂTORULUI

Am întors clopotul nopţii pe dos Înainte ca tăcerea să-mi înşfece toate oasele Iar prin pori să izbucneasă Simfonia a IX-a Eretica Însă oricât m-aş strădui nu mai pot s-o adorm Lebădă fumegândă pe lacul îngheţat al privirii Îngerii îşi fac siesta iluminându-mă În traista mea cu nori Cerul mai bolboroseşte tainele interzise veacului XX Cu arta poetică descheiată la piept Înaintez printre clopote şi păsări fluierînd
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

POEM DE SUS

Ai ochii indecent de albaştri iubito
Parcă însuşi cerul

şi-ar fi dezbrăcat norii

În lacrimile tale 
arteziene
 Costel Zăgan, HIPERBOLE BLITZ, 2005

MUTAŢIE PATRIOTICĂ

Va să zică aşa se poartă cu neamul din poartă în poartă sau mă rog azi s-a schimbat cu ţara din pat în pat
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

EREZIA LUI NARCIS SAU OGLINDA SINUCIGAŞĂ

Din oglindă muza mi-o coace Lasă-mă dobitocule în pace De la prima oră vrei sus pe auroră Afroditei i-ai dat azi-noap te mărul pe la spate Te uiţi la mine ca la mă-ta muşcă-mă de vrei să fiu a ta Fi-ţi- ar să-ţi fie morţile întoarce-mă pe toate părţile Că nu-s doar o foaie goală pri veşte cum irealitatea se scoală Nu mai bâzâii ca un roi de albine dă năvală în fi ne În ţeapă ţi-a poruncit şi Dracula unde dracu` ţi-ai uitat scula Cât ai fi de cu capul  în nori pentru mine ai să cobori Hai pe locuri eşti gata start înaintează dobitocule că m-ai spart
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ