Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2013

EREZIA EVANESCENTĂ A APOCALIPSEI

Omul erecţie originară a cuvântului Iată-l tăcând în toate limbile pământului Un Turn Babel  invers pare astăzi viaţa Adami şi Eve multiplicate pe bandă rulantă execută mecanic dansul morţii Statui de paie încremenesc sub soarele torid al singurătăţii Amintirile umbre in terioare răcoresc viitorul nostru cel de toate zilele Îmi dresez trupul cu biciul simţurilor înfierbântate până la rogvaiv Apporte-moi mon petit  apporte-moi meme 
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

DESPRE CINE ÎNFLOREŞTE TEIUL

Costel Zăgan, Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Despre tine înfloreşte teiul iubito
Şi-n primul rând şi-n fiecare seară
Stelele înmuguresc pe alte ramuri după aceeaşi
Regulă de aur
Despre tine înfloreşte teiul iubito
Despre tine luminează stelele spre dimineaţă
Când poeţii se retrag spre cer
Cu tot cu poeme
Şi iubite în braţă

POVESTEA POVEŞTILOR

Costel Zăgan, CEZEISME II
Înfloreşti frumoaso înfloreşti chiar bujoru-i ultima poveste să ne ţinem haide de poveşti s-o pornim spre nu mai este
Hai bujoru-i ultima poveste chiar de pare piatră de hotar între-a fost şi nu mai este parcă ştiu şi n-am habar
Chiar de pare piatră de hotar însă dacă ţinem la poveşti îndulcim al nopţilor amar înflorind frumoaso înfloreşti
Şi când dragostea-i poveste parcă restul nu mai este
imagine Willem Haenraets

EREZII AUTOBIOGRAFICE SILOGISME ALE TĂCERII

În ultimul timp mormăiesc tot mai nemulţumit silabele tăcerii de pildă De ce mi-a întârziat nepermis de mult paradisul pierdut în Zona Vrancea a autobiografiei mele lirice De ce dragostea-i un pariu ce se reportează numai pentru partea adversă  De ce silogismele amărăciunii sunt pilulele demersului meu cotidian De ce prietenia este o floare atât de rară că nu mă-n cumet să-i admir fructele imaginare De ce homo sapiens  e un animal scăpat din imaginaţia Creatorului fără sorţi de  izbândă De ce acest poem nu va mai fi scris niciodată
Şi de ce în fine  nici eu de fapt nu  exist
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

ELEGIE DE DOAMNE-AJUTĂ

Deşi -i prea devreme sunt un pierde toamne doar când scriu poeme cred în tine Doamne
Sunt un pierde toamne cu fructe şi buclucuri cică nişte doamne toamna dau în muguri
Cu fructe şi buclucuri doar când scriu poeme dau şi eu în muguri deşi-i prea devreme
Sunt un pierde toamne tot mai singuri Doamne
Costel Zăgan, CEZEISME II

PSALM IMPREVIZIBIL

TUTUROR VICTIMELOR CONDIŢIEI UMANE
Viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte visul Doamne creşte ca o stâncă o veşnicie mai avem până departe ceru-i poate lacrima cea mai adâncă 
Visul creşte Doamne ca o stâncă Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund de bucurie sufletu-i gata să plângă în care lacrimă Doamne să m-ascund
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund mai este o veşnicie până departe până acolo Doamne până când viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte
Chiar dacă visul creşte ca o stâncă chiar dacă lucrurile-s gata să plângă
Costel Zăgan, CEZEISME II

CIMITIRUL BUNEI SPERANŢE

Costel Zăgan, CEZEISME, 2008
Destinul chiar mă ştie pe de rost eu însă nu-mi cunosc trecutul cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost iar Iuda la amândoi le da sărutul
Eu totuşi nu-mi cunosc trecutul prin viaţă trec ca trandafirul în zori sub rouă fac pe-a mutul dar noaptea luna-mi taie firul
În zori o fac pe-a trandafirul cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost o zi îmi duc pe umeri cimitirul şi-apoi destinul mă-nvie pe de rost
Eu însă uit din nou trecutul şi Iuda din oglindă-mi dă râzând sărutul

EREZIA DE-A FI ÎNGER

Insomnia combustibil pentru îngeri Şi îngerii plâng priviţi cerul Unu omul este un înger clasat Doi poetul e îngerul cuvintelor Trei pe ruta copilărie-Dumnezeu şi retur circulă numai îngerii copiii şi poeţii Iată printre cuvinte îngerii administrează tăceri de tot soiul Prin urmare cine vrea să zboare să ridice două aripi cine nu să îngenun cheze Satul îngerilor este satul natal al poeţilor de pretu tindeni Domnilor îngerii mi-au clonat toate lacrimile copi lăriei Ce înger Doamne mă trage de aripa stângă  Brâncuşi este al doilea înger al tăcerii primul a fost  Shakespeare Rugăciunea ca pâine de taină a omului o mănâncă  îngerii Când lacrima devine albastră am sufletul plin de îngeri Şi totuşi când îngerul m-a strigat Unde-mi erau aripile 
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

IREAL ITINERANT

Dezbracă teii de floare
trupul tău prea ireal trupul tău de fată mare înflorind pe-al nopţii val
Trupul tău prea ireal care totuşi parcă este nufăr tragic tras la mal dintr-o magică poveste
Care totuşi parcă este trupul tău de fată mare pe pământ ultima veste dezbracă teii de floare
Trupul tău ca o poveste care nu-i atunci când este
Costel Zăgan, CEZEISME, 2008



pictura cu femeie nud in pădure, sub teiul înflorit de Corina Chirilă

DISTORSIUNE EROTICĂ

Dumnezeu în închisoare probabil că sunt nebun dacă libertatea-mi pare tăcerea gurii de tun
Probabil că sunt nebun
şi lumea e cea normală dacă o iubesc şi-i spun că o văd şi mi se scoală
Probabil că e normală dacă libertatea-mi pare o elementară şcoală Dumnezeu în închisoare
Mă notează c-aş fi bun luceafăr în gură de tun
Costel Zăgan, CEZEISME II






***

Mă iubeşti la rotund: N-am cum să scap - Să pot să m-ascund Te iubesc la... pătrat!
catren de Costel Zăgan

DISTIH ÎNDOLIAT

Posteritatea-i înstelată de cititori şi cititoare
ne mor poeţii Doamne şi tăcerea lor adânc ne doare

Costel Zăgan, Distihuri rebele

PURITATEA E INFRACŢIUNE

Puritatea e infracţiune codul morse este cod penal
ţi-aş împărtăşi iubito o minune cât mai sunt cu tine inegal
Codul morse nu e cod penal eşti infracţiunea mea  gingaşă cât mai trece mâna ca un val şi-ţi aprinde sânii sub cămaşă
Eşti infracţiunea mea gingaşă ţi-aş mărturisi iubito o minune dar geneza e abia în faşă puritatea nu-i infracţiune
Codul morse nu e cod penal să opresc poemul la semnal
Costel Zăgan, CEZEISME 0

EREZIE DE DUMINICĂ

Lumea mă invadează celulă cu celulă Mai întâi creierul şi singu rătatea Apoi braţele şi speranţa Inima ultima redută a condiţiei umane Semnează şi ea indubita bila pace ruşinoasă Însă moartea purifică totul Oricând e posibil saltul mortal din pântecele vieţii Când sunt trist mănânc un măr Nu poţi şti niciodată de unde sare Dumnezeu
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ    

EREZIA DE-A TE NAŞTE

Dacă e suficient de puternică Poezia împrumută numele poetului Şi-atunci când începe să scrie Lucrurile prind ră dăcini pe pagina verde a zilei de mâine Cu fiecare vers iluziile devin tot mai  insistente/consistente Totuşi poetul ră mâne până la ultima postumă obiectul şi subiectul poeziei  Şi nicidecum capra sau poezia/nevasta vecinului Oricât de apetisante ar fi Poetul îşi lasă amintirile la garderobă Şi se catapultează în urmă toarea tăcere  Cu ochii legaţi de-un               scâncet de flaut
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

FIIND EMINESCU

Fiind poet tăceri cutreieram şi mă opream ades lângă cuvânt şi tâmpla mi-o apropiam la blânda batere de vânt

Şi mă opream ades lângă cuvânt ca să-l aud cum creşte ca şi iarba de-şi risipea mireasma teiul sfânt părea că totuşi nu trăiesc degeaba

Ca să-l aud cum creşte ca şi iarba eu tâmpla mi-o apropiam lumina lunii o căram cu roaba fiind poet tăceri cutreieram

Şi mă opream ades lângă cuvânt iluminat de teiul vechi şi sfânt
Costel Zăgan, CEZEISME , 2008

DESPRE CINE ÎNFLOREŞTE TEIUL

Costel Zăgan , Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Despre tine înfloreşte teiul iubito
Şi-n primul rând şi-n fiecare seară
Stelele înmuguresc pe alte ramuri după aceeaşi
Regulă de aur
Despre tine înfloreşte teiul iubito
Despre tine luminează stelele spre dimineaţă
Când poeţii se retrag spre cer
Cu tot cu poeme
Şi iubite în braţă

DUPĂ 20 DE ANI

La 20 de ani Revoluţia-i matură deşi nu are niciun dinte-n gură
Despre măsele nici nu poate fi vorba când cea mai bună friptură e ciorba
De potroace şi minciuni gogonate (ne-au îndopat cu astea pe săturate)
C-avem vorba aia măreţi bucătari şi pentru babe şi pentru fete mari
Bărbaţii s-au redus drastic la absurd iar Al de Sus pare tot mai surd
De 20 de ani în genunchi degeaba ne-au năpădit nu îngerii ci naiba
Şi ca să profităm de destin hai să mai murim puţin
Costel Zăgan, ODE GINGAŞE

ÎN CONDIŢII AMIABILE AM DIVORŢAT DE PROSTIE

Am încercat

mă-nţeleg
şi
cu Prostia

O vreme
chiar
am copilărit
cu
ea

Aş putea
zice

mi-a fost
şi
iubită

Oricum

Am
sărutat-o

Şi
i-am
admirat
formele perfecte

(Am ezitat)

Cât
pe ce
să scriu

formele mortale

Pentru

v-o spun
aşa

Ca
fapt divers

Moartea

Doamnelor şi domnilor

este
cea mai mare
prostie
din
Univers


Costel Zăgan, ODE GINGAŞE

AUD ÎN ALB

Costel Zăgan, ODE GINGAŞE 
O eclipsă de soare ai pe şoldul stâng iubito mai implor tristeţea să nu râdă de mine cu ochii scoşi liniştea rătăceşte prin sânge mormintele fac strep-tease în cimitir totul e bine 
Sânii tăi îmblânzesc amurgul a doua oară abia mai respiri în abisul cicatrizat doi îngeri îşi beau cafeaua plângând între noi veşnicia se-ntinde ca un pat

EREZIA SOARELUI NEGRU AL MELANCOLIEI

Primul lucru pe care-l fac în fiecare zi este soarele Frumos rotund şi palid Luna o las modestă şi glacială Unde va în spatele frontului celest Pentru even tuale evenimente nocturne În schimb stele le îmi solicită orientarea politică în fiecare noapte Fără excepţie firmamentul seamănă tot mai mult c-un vulcan gata de erupţie Mama papa ta-ta foc cu foc
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

PRO EREZIA

Te iubesc aşa cum iubeşte focul Arzând între două nopţi paralele Şi pentru că mă trezesc odată cu stelele În jurul meu e mereu noapte Doar când visez ziua îmi iese la suprafaţă prin toţi porii To tuşi nu dau buzna în destin Numai singurătatea naşte poeţi Noli me tangere
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

INCOGNITO

Doamne eşti atât de frumoasă

mi-e teamă să respir 
Costel Zăgan , Ode gingaşe

DECLARAŢIE DE DRAGOSTE

Te iubesc şi te detest România mea sublimă către est şi către vest pentru tine-aş face crimă
România mea sublimă duce raiul orişiunde raiul meu este o rimă unde m-aş putea ascunde
 Fie raiul orişiunde că-i la est ori mai la vest dragostea întinde-o punte vă iubesc şi vă detest
România mea sublimă de n-ai fi ar fi o crimă
Costel Zăgan, CEZEISME II

AERODROMUL ÎNGERILOR

Copii Bau-Bau a fost mutat disciplinar

în cer aşa că între două poveşti pământul
vă stă la dispoziţie visaţi şi păşiţi apăsat
cu ambele aripi să nu rămână niciun spaţiu
gol între două vise oricât de depărtate ar fi
copilăria trebuie trăită fără rest n-o lăsaţi
pe umerii părinţilor le-ajunge povara zilei
de mâine şi vidul din contul bancar
şi
zâmbiţi
odată
nicio copilărie nu se repetă

Costel Zăgan , Elegii de trezit copilăria