Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2013

ARESTAŢI URGENT PRIMĂVARA

Băgaţi primăvara-n dubă e prea multă primăvară poate trece ca o bubă şi n-apucă să ne doară
E prea multă primăvară puneţi florilor cătuşe și-arestați viața la țară că-nflorește lângă uşă
Orice floare-i o cătuşă câmpul trece ca o bubă nu-i nevoie de mănuşă băgaţi primăvara-n dubă
Că prea multă primăvară umblă liberă prin ţară
Costel Zăgan, CEZEISME II

PLOUĂ COPILĂREŞTE

Punând piciorul pe gâtul fulgerului
Copilul se bucură
Ce jucării luminoase
Mi-aruncă
Tata din cer
Costel Zăgan, Poeme infracţionale

TĂCEREA DINTRE BUZE

Privighetoarea îmi deschide pumnul risipindu-se Doamne ca fumul înroşindu-mi gura ca la puşcă când tăcerea sufletul i-l muşcă
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

FOC DULCE-AMAR

Pieptul meu e un vulcan mâna poate un gheţar tot ce am pierdut un an câştig Doamne în zadar
Mâna-i poate un gheţar te-o fi căutând pe tine te găseşte tot mai rar nici la rău şi nici la bine
Mă mai caută pe mine tot ce am pierdut un an însă-n următorul vine pieptul meu ca un vulcan
Mâna mea ca un gheţar într-o mare de amar
Costel Zăgan, CEZEISME II

INSTIGARE LA DOR

Costel Zăgan
Poeme infracţionale
Iubito numai tu
ştii ştii

Cum se dezbracă oglinda
Lacrimă după lacrimă

EREZIA LUI NU (2)

Toată ziua lumea -i cu ochii şi urechile
pe mine Să nu care cumva să sar gar dul condiţiei umane Să nu care cumva să tac mai tare decât ceilalţi Să nu care
cumva una Să nu care cumva cealaltă
Însă eu îmi văd liniştit de treabă
În ferma mea de cuvinte şi fantome
Şi nu mă pot abţine Şi noaptea-s fericit că-s român 
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

ASUMARE EROTICĂ

Bărbăteşte, recunosc : Slăbiciunea mea-i femeia ! Dar, ca un parfum de mosc, Îmi asum şi treaba-ceea..
Costel Zăgan, Epigrame disponibile

EREZIA LUI NU (1)

Toată ziua lumea -i cu ochii şi urechile pe mine Să nu care cumva să sar gar dul condiţiei umane Să nu care cumva să tac mai tare decât ceilalţi Însă eu îmi văd liniştit de treabă În ferma mea de cu vinte Şi toată ziua-s fericit că-s român Nu mă pot abţine 
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ
Maxiom-ul alesdeCostel Zăgan ( 0 comentarii ) Fav Sterge EREZIA REPETABILĂ A POSTERITĂŢII
Vai numai singurătate te poate face mai puternic
În zori toate stelele se întorc în ograda poetului una câte una
Lumina însă rămâne la o distanţă apreciabilă cu sufletul liber
Totuşi ar fi mai bine să verificaţi la prima oră
După aceea ochelarii aparenţei îşi încep travaliul cotidian
Iar cine se scoală dis-de-dimineaţă
Ajunge primul în ultimul cer
Nu mai insistaţi
Dumnezeu e pretutindeni
Unde omul nu şi-a pus piciorul infinit

EREZII DE-O CLIPĂ

BATISCAF

I-auzi ia i-auzi ia latră Doamne şi moartea câinii-n Basarabia
Costel Zăgan, TRIUNGHIUL TĂCERII

VÂNĂTORUL DE NINSORI

O nemuritor de foame n-ai ce face-i şansa ta lacrimă la două mame râzi ca să le poţi uita
N-ai ce face-i şansa ta înc-o dată nu mai sângeri râzi căci vine lăcrima şi-ţi atacă un pui de înger
Înc-o dată să mai sângeri lacrimă la două mame trup şi suflet în răsfrângeri vai  nemuritor de foame
N-ai ce face-i şansa ta să vorbeşti când vei tăcea
Costel Zăgan, CEZEISME II

CAPCANA PEISAJULUI INTERIOR

La umbra femeilor în floare ameţitorul surâs al dimineţii un trandafir gata să zboare dincolo de marginile vieţii
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

REGINA NINSORILOR DE ALTĂDATĂ

Costel Zăgan , Cezeisme II
Erai înger de zăpadă ori o flacără-ngheţată din cer fulgii stau să cadă să te nască-nc-o dată
Ca pe-o flacără-ngheţată ochii mei te şlefuiesc de lumina ta se-mbată şi-apoi cântă nefiresc
Ochii mei te şlefuiesc lacrimă gata să cadă dintr-un ochi neomenesc cade-un înger de zăpadă
Flacără înlăcrimată ninsoare mugur de fată

GHEŢAR

Văd totul dragoste din ce în ce mai clar
Costel Zăgan, Universuri paralele

AUTO-STOP-SERVICE

Tandră doamnă ca şi floarea ca şi floarea de salcâm ai umplut cu tine zarea mi-ai oprit steaua din drum
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

DOINĂ MUTĂ

Vom supravieţui chiar dacă
nu vă convine-această placă

Tectonică deasupra sunt Carpaţii
şi Dunărea şi Marea domnilor şi fraţii

Toţi şi toate rană publică lângă rană
aceasta-i domnilor condiţia umană

Ştim că de noi depinde totul
vom supravieţui nu punem botul

Costel Zăgan, DOINE DE (S)PUS LA RANĂ

FERICIŢI CEI SĂRACI CU FERICIREA

Poftim cine-si asumă
riscul de-a fi trist
acum
când
toamna pare singura sansă
ăla eu ăla eu ăla eu
De exemplu
tu
cel ca un măr înflorit
CE TRISTEŢE NE PROPUI
PENTRU
ASTĂZI
Costel Zăgan, Hiperbole blitz, 2005 Francis Goya - Nostalgia www.youtube.com This post is edited by Andreea(oceanflower1) STOP the video and CLICK this link for STEREO sound and HIGHER picture clarity http://www.youtube.com/watch?v=3F...

EPIFANIE

Dragostea deschide poemul
brusc cititorii sar în picioare
blestemul iubirii blestemul
să scrii cerându-ţi iertare

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

ÎNDRĂGOSTIT LA DRUMUL MARE

Că poftesc la trupul tău  şi-am ieşit la drumul mare  dar îţi spun iubito zău  am doar stele-n buzunare 
Am ieşit la drumul mare  am cosit şi-un lan de astre  dar nu m-am atins de soare  nici de zările albastre 
Am cosit şi-un lan de astre  dar îţi spun iubito zău  astea-s patimile noastre  eu poftesc la trupul tău 
Şi-am ieşit la drumul mare  ca să-ţi fur o sărutare 
Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

TEST LA PRIMA NOAPTE DE DRAGOSTE (O CIORNĂ)

Oare genunchii n-au habar de Strâmtoarea Gibraltar de cântă ca doi nebuni ascunzând parcă minuni
Oare sânii ştiu prea multe de nu mai vor să te-asculte şi ziua-n amiaza mare se rotesc vai după soare
Oare coapsele-s nebune cântec straniu duc în strune când cerul îşi lasă brazda şi pe stânga şi pe dreapta
Noapte unde te-ai ascuns de nu dai niciun răspuns
Costel Zăgan , Poeme de-aprins noaptea 1

EREZIE ÎN PRIMĂ AUDIŢIE

Azi sunt mai trist c-un trandafir Îmi place  HORA UNIRII şi-o savurez de la un  poem distanţă Repet vă citesc pe toţi  fără niciun fel de discriminare Şi uite-aşa cel mai frumos poem din lume le-mpinge-n sus şi pe celelalte Conform principiului SH Dacă n-ai nimic de scris cântă 
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

EREZIA REPETABILĂ A POSTERITĂŢII

Vai numai singurătate te poate face mai puternic În zori toate stelele se întorc în ograda poetului una câte  una Lumina însă rămâne la o distanţă apreciabilă cu sufletul liber Totuşi ar fi mai bine să verificaţi la prima oră După aceea ochelarii aparenţei îşi încep  travaliul cotidian Iar cine se scoală  dis-de-dimineaţă Ajunge primul în  ultimul cer Nu mai insistaţi Dumnezeu e pretutindeni Unde omul nu şi-a pus piciorul infinit
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

IREAL ITINERANT

Dezbracă teii de floare trupul tău prea ireal trupul tău de fată mare înflorind pe-al nopţii val 
Trupul tău prea ireal care totuşi parcă este nufăr tragic tras la mal dintr-o magică poveste 
Care totuşi parcă este trupul tău de fată mare pe pământ ultima veste dezbracă teii de floare 
Trupul tău ca o poveste care nu-i atunci când este 
Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

CIMITIRUL BUNEI SPERANŢE

Costel Zăgan, Cezeisme, 2008
Destinul chiar mă ştie pe de rost eu însă nu-mi cunosc trecutul cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost dar Iuda la amândoi le dă sărutul
Eu totuşi nu-mi cunosc trecutul prin viaţă trec ca trandafirul în zori sub rouă fac pe-a mutul iar noaptea luna-mi taie firul
În zori o fac pe-a trandafirul cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost o zi îmi duc pe umeri cimitirul şi-apoi destinul mă-nvie pe de rost
Eu însă uit din nou trecutul şi Iuda din oglindă-mi dă râzând sărutul

MAI TANDRU CA FLOAREA DE SALCÂM

Poate
nu m-ai fi înnebunit
De n-aş fi fost
deja
Nebun de dragoste
Urâto
Costel Zăgan , Ode gingaşe

ABSOLUT ÎN RE MINOR

Poate

dragostea

Dragostea
nu-i
decât
un
mister

Mai dulce
ca
mierea
focului

Mai
tare
ca
moartea

Iată
cu
lumina lacrimii
îi scriu

Numele
de
taină

Şi
lucrurile

Toate lucrurile

încep
să cânte

Să cânte
în
verde

În
verde minor

Verde
pe
înţelesul
tuturor

Costel Zăgan , Poeme infracţionale

SIMFONIA LIBERTĂŢII ABSOLUTE

3 Costel Zăgan, CEZEISME II

Lumea cântă libertatea
tăcerea pe toţi ne-adună
vrând din nemurire partea
noi visăm Limba Română

Tăcerea pe toţi ne-adună
în zadar e sufletul rebel
cine trece zău o să rămână
visul ne vorbeşte numai el

În zadar e sufletul rebel
vrând din nemurire partea
n-ar putea trăi altfel
lumea cântă libertatea

Poezia când mă-nstrună
Dumnezeu vorbeşte în română

RUGĂ 99-00-01

Căci singur
ca anul acesta
ca anul trecut
şi ca de când
sunt

N-am fost niciodată

Dar
Doamne

Singurătatea mea
cea de toate zilele
dă-mi-o mie
şi astăzi

Şi nu mă du
în ispita singurătăţii
singurătăţilor

Şi mă iartă
de toate
iluziile pierdute
cu voie
sau fără voie

Precum iert şi eu
prietenilor mei
toate disperările câştigate

Şi mă izbăveşte
de mine însumi

Lăsându-mi
o Doamne
şi iubita
şi dragostea
şi pe Eminescu

Cel cu Melancolia
fără de margini
şi cu epicentrul
în fiecare
cuvânt

Apoi
din
cenuşa
poemului divin

Ajută-mă
o Doamne
să-mi revin

Atât
întreabă
focul din cuvânt

Atât
răspund
tăcerile arzând



Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

TOTUŞI

Vai amintire fir-ar să fie
unde-i uşa spre copilărie

Costel Zăgan, Distihuri rebele

MIJLOC DE LOCOMOŢIE

Foaie verde foaie lată ce-aş începe încă-o dată
Să-mi iau viaţa în răspăr poate dau de adevăr
Şi să fac un compromis doar cu mine-aşa în vis
Să n-o iau către frumos decât dragoste pe jos
Către iarba de acasă eu şi doina cea duioasă
Costel Zăgan, DOINE DE (S)PUS LA RANĂ

MONOGRAFIA UNEI LACRIMI DE POET

Când tăcerea sufletu-mi hrăneşte şi m-apuc singurătăţi de gât mi se zbate viaţa ca un peşte în oceanul clipei cel urât
Iar m-apuc singurătăţi de gât fac amor necazuri cu nevoi cerul saltă luna sus pe rât şi-o aruncă iarăşi în noroi
Fac amor necazuri şi nevoi mi se zbate viaţa ca un peşte Doamne trag la carul cel cu boi şi tăcerea sufletu-mi hrăneşte
Când m-apuc singurătăţi de gât fiindcă Te iubesc şi-atât
Costel Zăgan, CEZEISME II Aleksandra K. Nowak _____Open ArtGroup__@

DOINĂ MUTĂ

Vom supravieţui chiar dacă nu vă convine-această placă
Tectonică deasupra mi-s Carpaţii şi Dunărea şi Marea domnilor şi fraţii
 · 
Rană sărmană lângă rană aceasta-i pentru noi condiţia umană
O ştim de noi depinde parcă totul vom supravieţui închideţi vă rog botul
Costel Zăgan, DOINE DE (S)PUS LA RANĂ

MONOGRAFIA UNEI LACRIMI

Costel Zăgan, CEZEISME II
Când tăcerea sufletu-mi hrăneşte şi m-apuc singurătăţi de gât mi se zbate viaţa ca un peşte în oceanul clipei cel urât
Iar m-apuc singurătăţi de gât fac amor necazuri cu nevoi cerul saltă luna sus pe rât şi-o aruncă iarăşi în noroi
Fac amor necazuri şi nevoi mi se zbate viaţa ca un peşte Doamne trag la carul cel cu boi şi tăcerea sufletu-mi hrăneşte
Când m-apuc singurătăţi de gât fiindcă Te iubesc şi-atât