Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2013

LOGODNICA POETULUI

Tăcerea-mi bate iar în geam şi-i gata ca să-l spargă însă poeme nu mai am pierdute-n lumea largă
Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

WEEKEND ÎN AER

Dracula vă recomandă o ţeapă reconfortantă
Costel Zăgan, Distihuri rebele


EPIFANIE

Moartea deschide poemul cititorii citind cer iertare blestemul tăcerii blestemul să scrii cu sufletu-n picioare
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

AERODROMUL ÎNGERILOR

Copii Bau-Bau a fost mutat disciplinar
în cer aşa că între două poveşti pământul vă stă la dispoziţie visaţi şi păşiţi apăsat cu ambele aripi să nu rămână niciun spaţiu gol între două vise oricât de depărtate ar fi copilăria trebuie trăită fără rest n-o lăsaţi pe umerii părinţilor le-ajunge povara zilei de mâine şi vidul din contul bancar şi zâmbiţi odată nicio copilărie nu se repetă 
Costel Zăgan , Elegii de trezit copilăria

POEM DE MUTAT MUNŢII DIN LOC

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează... (Costel Zăgan)

FINUL LUI SHAKESPEARE

Zic zău lui Dumnezeu poete zic zău te-ai întrecut pe tine că nişte fumuri ai celeste şi arzi cu flăcări mioritico-străine
Zic zău te-ai întrecut pe tine ţi-ai luat şi umbra înainte ţi-ai tras şi nişte ţoale în fine ai contracandidaţi atât în cer şi în morminte
Ţi-ai luat şi umbra înainte şi nişte fumuri ai celeste tratezi de sus şi în cuvinte zic zău lui Dumnezeu poete
Zic zău te-ai întrecut pe tine ţi-aştepţi doar naşul care nu mai vine
Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

GLASUL ISTORIEI

În pieptul patriei o voce bate deschideţi oameni buni porţile albastre de cetate e solul martirilor străbuni
Fii binevenită la tine-acasă străino de vatra suverană lumina te-aşteaptă la masă şi grâul ca o dulce rană
Costel Zăgan, REMEMBER (1979)

DOR NECUPRINS

Mi-e dor de pământul cu miros reavăn, de soare de doinele mânate spre stână în seară de baladele campate-n legendă de Mioriţa ce-n zori stelele mână mi-e dor de cerul lui Ştefan cel Sfânt ca o lumină ce timpul mereu mângâie de holdele perene de lună şi pământ ce din veacuri prin suflete romane adie de Decebal mi-e dor pe Burebista adesea-l invoc cer tot ce-a fost mai om în Ulpia Traiana s-adune omenia toată la un loc din vise pentru oameni să ne alunge teama mi-e dor de Bătrânul Înţelept şi Viteazul Mihai suflete descătuşate în trei adâncimi de oţel ancorat-au trei întoarceri spre unicul plai România şi speranţele toate sădit-au în el Mi-e dor de Alexandru Ioan Cuza vis şi împlinire ale celor trei ţări surori a luptat pentru viaţă moartea n-a fost scuza "las o mândră ţară pentru următori" de Bălcescu mi-e dor lângă suflet aprins a murit departe neuitându-şi ţara "pentru neamul meu dor necuprins ca şi pentru cuib păsările primăvara" Mi-e dor de tot albastrul din noi şi de neliniştea vulcanu…

LĂSAŢI-MĂ SĂ ARD

Îmi pare rău dar nu e primăvară îmi pare rău aceasta nu-i părere cu brazde-adânci se scrie viaţa pe la ţară şi grâul se înalţă prin cădere
Îmi pare rău aceasta nu-i părere îmi pare rău indiferenţa e chiar ură când trântorii îşi fac averi de miere tăcerii un căluş îi pun în gură
Îmi pare rău indiferenţa e chiar ură cu brazde-adânci se scrie viaţa pe la ţară s-au intergrat şi arta şi ţăranul în natură cu ce cuvinte totuşi nu se ară
Îmi pare rău mi-asum părerea în brazdă-i laptele şi mierea
 , Cezeisme II

PRIMĂVARA UMBRELOR

Păi la umbra fetelor în floare umbra mea-i nervoasă tare
Se smuceşte-n sus şi-n jos să nu piardă niciun os
Măcar doar pentru o zi mamă ce-ar mai înflori
Costel Zăgan, ODE GINGAŞE

SCÂNTEI ŞI CUVINTE

Suflu-n carnea ta de jar
cu sărutul meu de miere
... şi luceafăr şi măgar
iau ce n-aş putea vai cere

Cu sărutul meu de miere
stârnesc stelele din tine
răsărind în alte ere
dragostea de-a pururi vine

Stârnind stelele din mine
o luceafăr şi măgar
cred că totuşi ar fi bine
doar în carnea ta de jar

Căci sărutul meu de miere
toată veşnicia-ţi cere

Costel Zăgan , Cezeisme II MEN AND WOMEN ۞ ♪ CU MUZICA IN ♥ SUFLET ♫ ۞

FIRMAMENT DAT LA MAXIMUM

Dragostea-i un portativ plin de stele muzicale la pian ultimativ cântă două portocale Plin de stele muzicale iarăşi este firmamentul noaptea numai în sandale cântă patu-i accidentul Iarăşi este firmamentul la pian ultimativ începe bombardamentul dragostea-i un portativ Plin de stele muzicale firmamentu-o ia la vale Costel Zăgan, CEZEISME II

EREZIA PROXIMEI PRIMĂVERI

Noaptea cresc numai visele Şo pe mine primăvară Am toate căr ţile deschise la cuprins Cititor ideal numai vântul însă îmi frunzăreşte destinul De-aici încolo cică răsar stelele altui anotimp Aveţi grijă pe unde zburaţi Prăpastia asta-i doldora de stele căzătoare 
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

EREZIA INCERTITUDINII ABSOLUTE

Cică asta-i norma cotidiană a poetului firmamentul Ori după caz stratul cu  sârmă ghimpată de la piept Mugur de fier lângă mugur de fier Steaua cea mai pitică lângă supernova cea mai sexy  Muze ce pendulează brownian Între infinitul mare şi infinitul de la degetul cel mic Libertate şerpuind iar şi iar în închi soarea cea de toate zilele a trupului O Doamne unde-i ieşirea din această lume nebună de legat
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

REGINA NINSORILOR DE ALTĂDATĂ

Erai înger de zăpadă
ori o flacără-ngheţată
din cer fulgii stau să cadă
să te nască înc-o dată

Ca pe-o flacără-ngheţată
ochii mei te şlefuiesc
de lumina ta se-mbată
şi-apoi cântă nefiresc

Ochii mei te şlefuiesc
lacrimă gata să cadă
dintr-un ochi neomenesc
cade-un înger de zăpadă

Flacără înlăcrimată
ninsoare mugur de fată

Costel Zăgan , Cezeisme II

FIII SOARELUI

Nu suntem vinovaţii cercetaşi ai unei iubiri mărunte prin vid azi nu mai facem paşi şi nici măcar prin stelele cărunte
Nu culegem vise din Calea Lactee şi nici amintiri din vreo lume străină noi scriem cu sânge adânc epopee pentru omul de dor şi lumină
Privim direct şi cerul şi pământul nu ridicăm pe auriu nisip statui nu ne cutremură noaptea sau cuvântul căci suntem fiii soarelui
Costel Zăgan, REMEMBER (77)

ARTA NATURII

O numai Primăvara lui Botticelli
ca un abur îţi iese iubito din pieli

Costel Zăgan, Distihuri rebele Tomasz Rut

METAFORA LUMINII

Mă plimb cu paşii grei de Iorga pe trepte de solar liceu prin inimi gânduri spune slova nimic din tine nu-i prea greu
Sunt trepte multe până la soare ne adunăm în noi din ce în ce mai des suntem lumină ctitorind o floare cetatea păcii noastre-n univers
Inimile unui neam întreg de generaţii sunt izbândă în inima unui erou aşa cum în solitară stea sunt constelaţii la fel un tainic gând anunţă un ecou
Adorm în toamnă frunze rare noi ne vedem de viaţă nu de moarte nu facem stoc de vise solitare omul e viu aici iar nu pe Marte
Şi iar revin la gândul meu cu Iorga nimic din mine nu-i prea greu prin gânduri inimi cântă orga sunt trepte multe în liceu
Costel Zăgan, REMEMBER-77

POEMUL CA DORINŢĂ

Vrei să-mi ţii de urât frumoaso să ieşim diseară-ntr-un poem pentru tine zău steaua mi-am ars-o doar c-o interjecţie te chem
Hai diseară-ntr-un poem să te fac hiperbolă c-o sărutare c-un sonet de-amor să te blestem şi din cer buzna să dăm în mare
Să te fac hiperbolă c-o sărutare pentru tine zău steaua mi-am ars-o pentr-un amurg de fată mare vrei să-mi ţii de urât frumoaso
Să ieşim diseară-ntr-un poem şi cu nume de femeie să te chem
Costel Zăgan, Cezeisme 2008 Gordon King, United Kingdom

POEMUL CA DORINŢĂ

Vrei să-mi ţii de urât frumoaso să ieşim diseară-ntr-un poem pentru tine zău steaua mi-am ars-o doar c-o interjecţie te chem
Hai diseară-ntr-un poem să te fac hiperbolă c-o sărutare c-un sonet de-amor să te blestem şi din cer buzna să dăm în mare
Să te fac hiperbolă c-o sărutare pentru tine zău steaua mi-am ars-o pentr-un amurg de fată mare vrei să-mi ţii de urât frumoaso
Să ieşim diseară-ntr-un poem şi cu nume de femeie să te chem
Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

REVELAŢIE

Eu m-am născut într-o rază
de soare
într-un mănunchi de stele
neîntinat

La început mi-am adunat
gândurile
şi visele

Le-am comparat cu amintirea
rubinie
din cupele vechi

Şi-am văzut ce nimeni n-a visat
vreodată
că pot să fiu
ce şi-au dorit
străbunii

om
OM DEPLIN
Costel Zăgan , Remember (1976)

ALTĂ EREZIE BURICUL NOPŢII

E sfânt Doamne Femeia-i erezia
mea cea de toate nopţile De la
asta n-am să abdic niciodată Dim
potrivă De câte ori am ocazia mă
arunc în cer direct de pe Muntele
Venus Printre îngeri mă simt acasă
Cu buzunarele pline de stele
Îmi pot licita orice soartă

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ Lui è così: riesce a farsi odiare e amare allo stesso tempo.

POEM DE PÂINE ŞI SÂNGE

Poemul pâinii se scrie demult cu litere de soare şi sânge cu inimi catarge cu inimi scut pe tâmpla care viaţa plânge
Din noaptea zămislind un iad moarte numit şi nouă sute şapte când stelele au curs în vad şi sângele a luminat prin noapte
Au inundat cu lacrimă şi fiere izvoarele ascunse-n tâmple se devora pământul de durere de ce a fost să se întâmple
Se auzea Vrem pâine şi pământ şi gloanţe s-au primit şi tunuri ţărani pribegi fără mormânt azi pietre de hotar şi drumuri
Costel Zăgan, REMEMBER (1977)

TĂCERE-N DOI

Ce poezie frumoasă eşti iubito te-aş învăţa pe dinafară dar mă încurc mereu la sâni cuvintele au muguri pe la ţară
Ţi-aş învăţa pe dinafară şi părul şi gâtul şi buricul şi încotro nemaiavând de primăvară aş recunoaşte c-am descoperit nimicul
Ce poezie frumoasă eşti iubito şi eu ce norocos am fost când tăcerea am zdrobit-o şi-am priceput că toate au un rost
Şi aia şi aceasta şi aceea ce chestie perfectă e femeia
Costel Zăgan, Cezeisme (1 mai 2008) Nud Pastel
30 / 40 cm

ACOLO E DOAR UMBRA

Acolo în depărtare unde norii sunt soare şi visele speranţe ale luminii acolo unde zorii nu cred în noapte şi primăverile nu cunosc toamne
Acolo în amurg am înţeles prima oară luna
Acolo e prima mea zi de naştere care aşteaptă să adun visele-n fapte
Acolo apele sunt ceruri cu inimă de om şi viaţa imens fluviu de gândire şi adevăr
Acolo e doar umbra unui vis

Costel Zăgan, REMEMBER

TĂCERE POLEMICĂ

Pentru că
sfidează simultan 
Şi clipa şi eternitatea 
Ca şi în cazul marelui Will 
Întreb poate inutil 
Eminescu a existat într-adevăr 
Sau 
Tăcerea l-a catapultat din cer 
Costel Zăgan, Hiperbole blitz, 2005

RECURS LA DEZNĂDEJDE

Îmi pare rău dar nu e primăvară v-am spus şi voi nu m-aţi crezut de-aceea m-am retras la ţară biet clopot surdomut
V-am spus şi voi nu m-aţi crezut că trântorii îşi fac averi de miere că mută viitorul în trecut că paguba li-i singura avere
Când trântorii îşi fac averi de miere din sărăcia voastră extraordinară voi mai aveţi o şansă şi-o putere să-i daţi din veşnicie afară
Păcat doar moartea vă învaţă cum să păşiţi nemuritori din viaţă
Costel Zăgan, CEZEISME, 2008
(Pictură: Stejarul - Ion Andreescu)

ŞO PE MINE

Halal tristeţe tu îmi eşti amică de-aceea elegant mă-mpingi la vale şi-mi dai otravă numai una mică din piscul disperării tale
Şi elegant mă-mpingi la vale Sisif alunecând pe unde scurte pe buze ai doar zâmbete fatale când mă inviţi la dame-n curte
Sisif alunecănd pe unde scurte mai dă-mi otrava-aia mică hai repede că dacă nu te poftim tristeţe cică-mi eşti amică
Împinge hai ultima dată tare şi tac tăcerea  nu mai doare
Costel Zăgan, CEZEISME II