Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2012

MORALA LUPULUI SĂTUL DE TOATE

Servesc copilăria îi execut toate ordinele şi capriciile întocmai de  dimineaţa până iarăşi dimineaţa şi când dorm şi când iubesc  şi mai ales când visez voinţa mea-i pre limba copilăriei şi când tac tot pe ea o ascult bătrâne spre posteritate fuga marş n-ai înţeles culcat iluzii pierdute la joasă înălţime drepţi se intonează imnul trei iezi cucuieţi şi-acum urlă ajunge marş la loc
Costel Zăgan, Poezii de trezit copilăria

NOAPTEA CA O EREZEI SUSPENDATĂ

Mai ales dimineaţa poetul e inconfundabil Atunci durerea-l  face să dea  tot ce are mai frumos în el Şi lumina ce-o simte izbucnind din toţi porii Aruncă lumea dintr-un  vis în altul Dragostea rămâne însă cel mai  tandru mijloc de locomoţie Iubind putem ajunge oriunde Poetul nu-şi nime reşte însă niciodată muza Mereu şi mereu se trezeşte în visul celălalt Frumoaso opreşte odată noaptea asta că vreau să cobor Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

COMANDA-I LA POET

Copilăria n-are cum să fie o mască aduc mărturie acest poem cine s-a copilărit o dată seamănă c-un munte până la urmă va atinge cerul cât despre Dumnezeu merge desculţ numai printre tainele  copilăriei în rest cred că doar un nebun ar putea să vadă în oglindă revolverul lui Tristan Tzara atenţiune atenţiune atenţiune copilărie comanda la mine salt înapoi
Costel Zăgan, Poezii de trezit copiii

AUTOPARODIE

Costel Zăgan nu mai rezistă de dimineaţa până seara de-i lumea veselă sau tristă pe toţi-i-ntreabă unde-i ţara
De dimineaţa până seara mai rău e domnilor ca râia prin vene-i curge iar cerneala când scrie că iubeşte România
Mai rău e domnilor ca râia de-i lumea veselă sau tristă aceasta-i pentru el filosofia Costel Zăgan nu/mai rezistă
De dimineaţa până seara pe pâine îşi serveşte ţara
Costel Zăgan, CEZEISME II

MOARTE(A) LA PRIMA VEDERE

Oglinda Doamne e bolnavă
acesta nu e chipul meu
chiar amintirea ca o sclavă
mi-arată că stăpân sunt eu

Acesta nu e chipul meu
e poate partea nevăzută
un chip pierdut de Dumnezeu
şi-adus aici doar la derută

E poate partea nevăzută
chiar amintirea ca o sclavă
de la distanţă mă salută
oglinda Doamne e bolnavă

Şi-acesta-i însă chipul cui
lua-l-ar mama dracului

Costel Zăgan, CEZEISME II

ZERO TREI

Parc-aş fi umbra Păsării Phoenix

Când mă văd
Toţi o ard cenuşiu
Costel Zăgan, Jurnal imaginar

BLÂND CA O JUCĂRIE

Somnul păi somnul copiilor nu ştiu cum să vă spun dar este sfânt intangibil aş putea zice cum este îngerul de pază pentru fiecare dintre noi uite eu cred că şi cuvintele au câte-un înger vreau să spun că ar cam trebui  să avem grijă cum deschidem gura cel plecat călător se numeşte iar cine se întoarce oaspete al amintirii va fi de  pildă şi eu încep să văd copilăria prin ochii unui tată însă nu-mi dau seama dacă vreun copil într-adevăr mă vede şi pe mine sau vede numai jucării mi-e somn cât de blând poţi să fii Doamne 
Costel Zăgan, POEZII DE TREZIT COPILĂRIA

PREMIU

Premiu special "EXPRESIA IDEII"

CLANDESTIN PRIN COPILĂRIE
Copiii întorc istoria pe dos caută
se caută printre visele oamenilor mari
nu pricep ce-au vrut să facă aşa departe de casă
în împărăţia copiilor nu-i nevoie de cuvinte aici
toţi se înţeleg zâmbind cuvântul mamă-i singura
fiinţă vie rege şi copil prin cuvântul mamă trec
toate cuvintele lumii cuvântul mamă
îi şterge şi lui Dumnezeu fruntea oameni
buni istoria mai are o şansă ridicaţi-vă-n
picioare se naşte un copil

Costel Zăgan, Poezii de trezit copiii — cu Costel Zăgan. Nu-mi mai place

COPILĂRIA ARE GRIJĂ DE DUMNEZEU

Cum aş putea să-mi uit leagănul de unde l-am văzut prima dată pe tata lumina-i respiraţia lucrurilor nu ştiu alţii cum sunt dar sufletul meu seamănă din ce în ce mai mult cu Ion Creangă amintirile sunt ca un bloc-turn la fiecare etaj alt cer altă iarbă iată şi la această înălţime cuvintele m-au ajuns din urmă dacă vrei să-l mai vezi pe Dumnezeu taci şi zboară
Costel Zăgan, POEZII DE TREZIT COPIII

EREZIE NULĂ SAU FRUCTELE OGLINZII

M-am împăcat cu ideea Nu sunt urmaşul Romei Zamolxis m-a învă ţat latina direct de la greci Panthe onul din Carpaţi Aşa strigă după  mine  nebunul satului Poţi să ştii de unde are informaţia De multe ori  i-am făcut semn că-l înţeleg Şi când a fost bolnav l-am înlocuit fără nicio  problemă Consătenii mei nici n-au  observat diferenţa Ori poet ori nebun aceeaşi făină se macină la moară Azi e rândul meu să strig Hei tu Pantheonul din Carpaţi Ai putea să taci măcar o  clipă în limba română Hai că nu doare
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

PRO POESIS

Să fac gargară cu tăcerea
să-nchid urchea să n-aud
să dau cu limba unde-i mierea
împinsă de la nord la sud

Să-nchid urechea să n-aud
să merg pe valuri dacă pot
şi cerul să-l întind că-i ud
să strâng nimicul c-a dat rod

Să merg pe valuri dacă pot
să iau cu limba poftim mierea
să-mi dau şi palme asta-i tot
când faci gargară cu tăcerea

Şi dacă vreau să mă închid
să înfloresc chiar lângă zid

Costel Zăgan, CEZEISME II

CLANDESTIN PRIN COPILĂRIE

Copiii întorc istoria pe dos caută se caută printre visele oamenilor mari nu pricep ce-au vrut să facă aşa departe de casă în împărăţia copiilor nu-i nevoie de cuvinte aici toţi se înţeleg zâmbind cuvântul mamă-i singura fiinţă vie rege şi copil prin cuvântul mamă trec toate cuvintele lumii cuvântul mamă  îi şterge şi lui Dumnezeu fruntea oameni buni istoria mai are o şansă ridicaţi-vă-n picioare se naşte un copil
Costel Zăgan, Poezii de trezit copiii

BLESTEMUL CA ULTIMATUM

Pe tarabă se întinde ţara noastră ca merinde
Nu mai au ce să mai vândă ne-au găsit altă osândă
Vând şi cerul vând şi steaua şi-ar vinde din aer neaua
Roua bună-i la mezat şi istoria la pat
Niciun lucru nu e sfânt la prostie stăm la rând
Strigă Ştefan DEŞTEPTAREA ecoul ridică marea
Dar românul parcă-i mort nu se scoală vai nici copt
Vine unul pleacă altul că-i adâncul sau înaltul
Asta ni-i filosofia LUA-O-AR DRACU` ROMÂNIA
Costel Zăgan, Doine de (s)pus la rană

TĂCERE-N DOI

Ce poezie frumoasă eşti iubito te-aş învăţa pe dinafară dar mă încurc mereu la sâni cuvintele au muguri pe la ţară
Ţi-aş învăţa pe dinafară şi părul şi gâtul şi buricul şi încotro nemaiavând de primăvară aş recunoaşte c-am descoperit nimicul
Ce poezie frumoasă eşti iubito şi eu ce norocos am fost când tăcerea am zdrobit-o şi-am priceput că toate au un rost
Şi aia şi aceasta şi aceea ce chestie perfectă e femeia
Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

VORONEŢUL DINTRE CUVINTE

Sunt nebun după Carpaţi mă înnebuneşte valul am în suflet mii de waţi când la buze duc cavalul Mă înnebuneşte valul marea cât ar fi de neagră sus la stele are malul ci cu mine este-ntreagă Marea cât ar fi de neagră are-n suflet mii de waţi când pe valuri o să meargă de-s nebun după Carpaţi Mai înnebunesc albastru în chilia mea de astru
Costel Zăgan, CEZEISME II

EPISTOLA LUI ŞTEFAN CEL MARE

Pentr-un blid vai de merinde ţara astăzi iar se vinde
Pentr-un boţ de mămăligă din mormânt Ştefan ne strigă
Moldoveni de peste tot să le-o dăm iar peste bot
Că tot cară şi iar cară de ne-au făcut de ocară
Că ne-au scos vai la mezat şi-al copiilor scuipat
Şi ne-ar vinde de-ar putea şi roua de la cişmea
Ca toamna când s-o culeagă zădărnicia-i întreagă
Ca puful de păpădie tot mai cald o să ne fie
Cât o fi iarna de lungă brânza lunii să ne-ajungă
Şi-o să vină primăvara când o face brânză cioara
Şi ne-o da miere cioroiul hai pe cai tătari şi roiul
Costel Zăgan, Doine de (s)pus la rană

EUFONIE PARADOXALĂ

Cine în afara iubirii ar avea destulă delicateţe să poată trezi un copil soarele se rostogoleşte de la o noapte la alta la fel de înflăcărat la fel de jucăuş Doamne cum să atingi epiderma cerească a copilăriei decât c-o mângâiere cu fluturele unui sărut cu lacrimile gemene ale unei mame sufletul nu se poate hotărî cele două braţe Denis şi Laurenţiu cele două speranţe gemene Laurenţiu şi Denis ridică viitorul în dreptul ochilor orizontul se întinde de la un capăt la altul ca un fluture ca un surâs poezie de din Poezii de trezit copiii (10 iulie 2012)

POEM DE SUS

Ai ochii indecent de albaştri iubito
Parcă însuşi cerul şi-ar fi dezbrăcat norii în lacrimile tale arteziene
Costel Zăgan, Hiperbole blitz, 2005

CREZ POLEMIC

Domnule Eminescu
Sunt un epigon al melancoliei Dumneavoastră
Nu sunt demn de suferinţa strămoşilor
Nu sunt apt pentru fericirea urmaşilor
Ezit între două singurătăţi
Costel Zăgan,Hiperbole blitz,2005

***

Căprioară zău în blugi păi de-aia fă împungi toată ziua bună ziua baţi stele să umpli piua
Costel Zăgan, Ia catrenul , neamule !

CIUDATA DEZASIMILAŢIE A CUVÂNTULUI

Deşi sunt mâncarea preferată a visului meu
Totuşi în virtutea lanţului trofic al singurătăţii
Mă-ntreb
Oare ca să pot visa
Ca să pot ajunge la propriul meu vers
Trebuie chiar trebuie
Să-nghit întregul Univers
Iată mănânc şi munţii cântă
Ia mai ia câteva stele
Dar Doamne astea-s versurile mele
Nu-i nimic mănâncă
Mănânc şi viermii râd 
Ha-ha-ha
Poftă bună eşti de-al nostru
Nu se poate sunt bărbat
Întocmai  colega
Te-am mâncat
Costel Zăgan, Ode gingaşe

ARS MORIENDI

Învaţă să mori fără profesor e şansa ta De repetat repetă numai nemuritorii Noi ceilalţi murim Gălăgios şi mediocru
Costel Zăgan, Hiperbole blitz, 2005

FALIMENTUL ISTORIEI

Istoria domnilor este o caricatură Însuşi Dumnezeu iată-I şomer să tac dracului totuşi din gură îmi zic sprijinindu-mă de cer
Însuşi Dumnezeu dacă-i şomer dracul l-a pus să-şi vândă raiul ceva de la Apocalipsă totuşi mai sper să nu se mai ţină de noi ca scaiul
Dracul m-a pus să visez raiul cum aş putea să tac din gură când văd şi-n ochiul Creaţiei paiul şi-nţeleg că totu-i o caricatură
Şi chiar Dumnezeu ultimul şomer şi-a închis prăvălia şi-a fugit din cer
Costel Zăgan, CEZEISME II

NU SUNT FIUL TĂCERII

Despre patrie nu pot spune nicicând a fost odata ca niciodată o ţară gura de rai m-a-nvăţat primul cuvânt din limba română nu mă poate da nimeni afară
Cum să fie odată ca niciodată o ţară nu m-am născut la tăcere în braţe pe cei care tac tăcerea-i omoară pe mine tăcerea n-o să mă-nhaţe
Nu m-am născut la tăcere în braţe gura de rai m-a-nvăţat primul cuvânt n-o fi şi viitorul un joc de paiaţe despre patrie pot spune oricând 
Mamă şi fiică mi-e ţara şi ard pentru ea în iubire ca para
Costel Zăgan, CEZEISME II

CHEIA SOL A FOII ALBE

Orice carte este-o boală orice carte este-un leac din nesimţire te scoală chiar dac-ai dormit un veac
Orice carte este-un leac ce te vindecă de moarte clipe ai avut doar vrac înc-un pas şi eşti departe
O şi dincolo de moarte din neimţire te scoală sufletu-l pune deoparte orice carte este-o boală
Orice carte este-un leac doar scriind eu pot să tac
Costel Zăgan, CEZEISME II