Treceți la conținutul principal

Postări

INVENTEMUL DE LA ORA 24

Azi e deja mâine: unde ne mai grăbim?
     Costel Zăgan
Postări recente

TIC-TAC-UL TĂCERII

Foaie verde frunză moartă asta-i toamnă pentru artă
Dar o toamnă mai hazlie să-mi traducă-o  poezie
Să străbată munți și văi iarba-n strofe mii de clăi
Să se mire tot românul muntele și el străbunul
Roată o să-i dea hotarul cum pe limbă minutarul
Costel Zăgan, ODE GINGAȘE

ARCA LUI NOE

Inepuizabilă doar prostia mai poate salva România
Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Costel Zăgan...în direct!

Educatie prin poezie,folclor,etnografie,turism a adăugat un clip video nou. 15 Februarie 2016 · Costel Zăgan s-a născut la 20 ianuarie 1958,în satul Tudor Vladimirescu (pe atunci în comuna Ringileşti),în prezent - comuna Albeşti,judeţul Botoşani.
Premii, Publicatii:
- 1983 a primit premiul revistei "Steaua" la Festivalul de poezie "Poemele luminii"
- 1995 a primit premiul Asociatiei Scriitorilor din Moldova
- 2005 s-a publicat cartea "Hiperbole blitz" (debut editorial, aparitie sustinuta de Ministerul Culturii) de Costel Zagan
- 2008 la 1 mai s-a publicat cartea "Cezeisme" de Costel Zagan
Mai multe despre acest poet: http://scriitorul-destin-si-optiune.blogspot.ro/…/costel-za…

LĂUTARUL DUMNEAVOASTRĂ

Lăutar m-a făcut mama lăutar din tată-n fiu ca să dau la lume seama scriu devreme în pustiu
Lăutar din tată-n fiu o clepsidră port în piept și născut într-un târziu caut poate drumul drept
O clepsidră port în piept ca să dau la lume seama nu mă dau prea înțelept lăutar m-a făcut mama
Lăutar din tată-n fiu altceva nu pot să scriu
Costel Zăgan, CEZEISME II

SUFLET ÎN EXIL

COSTEL ZĂGAN
20 ianuarie 1958 - Botoșani













COSTEL ZĂGAN - Istorie în exil

Sabia lui Ştefan cel Mare
la
Istanbul

Cloşca cu puii de aur
la
Moscova

Basarabia şi Nordul Bucovinei
dincolo
de
hotare

DOAMNE

Sfâşiatu-ne-au sufletul

Şi
mu(l)t
ne
doare
COSTEL ZĂGAN – Clarobscur de Dacia
Pe câmpia geto-dacă,
n-are cine să mai tacă; Pe câmpia românească,
n-are cine să vorbească;

Au, au, au, ce vreme-amară...

au plecat munţii din ţară

Că nu-i munte, ci câmpie,
ceea ce nu-mi place mie...

Că nu-i deal, ci e genune,
ceea ce nu pot eu spune.

Că eu tac, tu taci, el tace,
tăcerea, de cap, îşi face.

De aceea, te-aş ruga,
fă, Doamne, cu noi ceva;

Ori ne urcă, ori coboară
de pe crucea socială,

Că din nou pre el, urmându-l,
izbâvească-ne cuvântul.